Demult, tare demult, acum mii de ani, soarele lua chipul unui fecior frumos si cobora prin sate, insa la un moment dat a fost prins si intemnitat de zmeul cel rau. Soarele disparuse astfel de pe cer, iar toata lumea era trista.

La un moment dat, un tanar curajos s-a hotarat sa mearga in cautarea si eliberarea soarelui din ghearele zmeului. Se spune ca feciorul a umblat nu mai putin de trei anotimpuri in cautarea soarelui intemnitat (vara, toamna si iarna) si abia la inceputul primaverii l-a gasit si l-a eliberat, insa cu pretul unei lupte sângeroase. Bucuria omenirii a fost foarte mare, iar natura a revenit la viata.

Snurul de martisor reprezinta simbolul curajului si triumfului feciorului asupra zmeului si este o imbinare intre alb si rosu din doua motive: rosul reprezinta sangele pe care tanarul l-a varsat pentru salvarea soarelui, iar albul reprezinta puritatea asociata ghioceilor. S-a povestit din mosi stramosi ca sangele feciorului s-a scurs pe zapada imaculata din care rasareau, in acea perioada, ghioceii.

De atunci, traditia spune ca baietii trebuie sa ofere martisoare sau snururi alb-rosii fetelor si femeilor din viata lor. Acest lucru se face pentru a marca inceputul primaverii si pentru a se celebra astfel reusita tanarului de a fi salvat soarele si de a readuce natura la viata.