Salutul este cea mai simplă formă de atenţie sau de respect care poate fi arătată faţă de o persoană sau un grup.
La grădi am învățat să salutăm dimineața, când ne întalnim cu colegii și cu doamnele educatoare, salutăm ori de câte ori ne vizitează cineva, salutăm la plecare. Formele de salut sunt diferite, iar noi le-am învățat deja pe toate: ”bună dimineața”, ”bună ziua”, ”la revedere”,…
Noi, copilașii de la grădi Maria Clara Kindergarten, am învățat ca salutul nu este doar o formă de politețe, ci este și o formă de a dărui energie curată și binefăcătoare, și știm că de câte ori dăruim, darul se întoarce la noi. De aceea, întotdeauna, când rostim un salut, noi zâmbim! Iar zâmbetele și iubirea se întorc mereu la noi!
Și pentru că suntem tare tare curioși, am căutat informații despre cum sunt alți copii din lumea largă, și despre cum salută oamenii în alte colțuri ale lumii. Și mare ne-a fost mirarea când am aflat că salutul este chiar foarte amuzant în alte părti.
De exemplu, voi știați că în Tibet este foarte politicos să scoți limba atunci când întâlnești pe cineva pentru prima dată? Noi nu am știut asta și ni s-a părut extrem de amuzant. Totuși, ne-am hotărât să nu aplicăm această formă de salut decât dacă vom călători vreodata în Tibet. Nu de alta dar s-ar putea ca cei pe care îi salutăm cu limba scoasă să se simtă jigniți, pentru că acest gest, în țara noastră, reprezintă o batjocură.
Francezii, în schimb, pe lângă strânsul mâinii, se sărută pe ambii obraji. În timp ce în Botswana, oamenii își ating palmele ușor, dar nu le strâng, în Cambodgia, se lipesc palmele, ținându-le apropiate de piept. Cu cât palmele se ridică mai sus, cu atât respectul arătat este mai mare. În nordul Mozambicului, oamenii bat de trei ori din palme înainte de a rosti cuvântul pentru salut. În Australia, la prima întâlnire nu e politicos să îmbrățișezi sau să săruți și nici să vorbești despre chestiuni personale.
Știți vorba aceea, ”câte bordeie, atâtea obiceiuri”? Ei bine, se pare că, pe lângă informațiile noi și interesante legate de ”salut”, am mai învățat ceva foarte important, și anume că noi, oamenii, suntem diferiți, iar ceea ce pentru noi este normal, pentru alții este ciudat. De aceea, este bine să fim mereu toleranți și întelegători, deschiși la nou, și respectuoși.